Bloggingul, începutul vieții mele. Tu când ai început să trăiești cu adevărat?

Bloggingul, începutul vieții mele. Știu că sună a clișeu. Așa vorbesc toți pasionații de… ceva, însă la mine este un fapt real pe care o să îl demonstrez în textul acestui articol.

Prima dată m-am apucat de scris în 2009. Abia intrasem la facultatea de Psihologie și doream să ajut cât mai mulți adolescenți. Din dorința de a studia „piața”, mi-am făcut un cont pe site-ul de socializare și dating Lipicioșii.ro. Habar n-aveam eu ce urma să-mi rezerve viitorul.

M-am înscris ca simplu utilizator și am ajuns în câteva luni să fiu psihologul și sexologul site-ului. Respectiva platformă asigura și un soi de jurnal personal, dar public, în care utilizatorii își puteau scrie gândurile pentru a fi citite de ceilalți. Așa am început să scriu articole prin care ajutam adolescenții să facă trecerea mai ușoară de la viața de copil, la cea de adult încrezător și asumat.

Ajută pe cineva pentru a simți o bucurie inconfundabilă!

Am discutat cu fete cărora le era rușine cu diverse părți ale trupurilor lor. Am ajutat băieții nesiguri să-și consolideze stima de sine. I-am învățat să comunice, să flirteze și chiar să cucerească. Am încercat, pe cât posibil, să îi fac să înțeleagă că viața este frumoasă, că ei sunt minunțat și capabili să realizeze tot ceea ce își propun.

Am consiliat chiar și tineri homosexuali care erau terifiați de rușine. Erau incapabili să-și accepte propria sexualitate, adevărata natura și adevărata orientare sexuală. Ajungându-mi la urechi atât de multe povești, am început să scriu pe diverse teme. Am trecut de la educația sexuală, la fantezii sexuale și chiar la articole cu tentă psihologică și totul pentru a ajuta cât mai mulți tineri. Pentru a-i face să se accepte așa cum sunt. Pentru a-i determina să se iubească. Pentru a-i ajuta să pornească pe drumul în care ei aveau să ajungă la cea mai bună variantă a lor. Prin exercițiu, încredere în sine, dorință de a evolua și ambiția de a-și depăși limitele.

Jurnalul pe Lipicioșii.ro nu mi-a fost de ajuns. Bloggingul mă chema. Așa că am deschis primul meu blog pe o platformă wordpress în care mi-am extins, oarecum, aria de a ajuta adolescenții. Acel blog nu mai există în prezent. La momentul respectiv, însă, a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Scriam și publicam pur și simplu. Nu știam nimic despre SEO, nu știam să inserez imagini, nu știam să pun link-uri în articole, nu știam să fac nimic tehnic. Însă ajungeam la sufletele tinerilor și-mi petreceam toate orele libere discutând cu ei pe e-mail sau pe Yahoo Messenger.

Dacă timpul tău este tot ceea ce ai de oferit, transformă-l într-un moment memorabil!

Astfel mi-am cunoscut, să-i spunem, marea dragoste. O iubire care mi-a schimbat toate coordonatele și care a rezistat în mediu virtual aproape 9 ani. N-am să dau detalii, cert este că bărbatul respectiv a fost cel mai ambițios proiect al meu. Da, „psihologul” a ajuns să se îndrăgostească de „pacient” și din dorința de a-l transforma, dintr-un tânăr cu multe frici și probleme, într-un bărbat adevărat, am picat într-o plasă din care cu greu am reușit să ies. Este povestea de referință a vieții mele, mereu mi-am dorit să scriu o carte despre această poveste și încă nu este timpul trecut.

Eu fac parte din generația care nu a avut un calculator. Dar mi-am petrecut în adolescență numeroase nopți la Internet Cafe-urile din cartier. Am făcut istorie pe Mirc și, cumva, am reușit să mă descopăr și să evoluez. Pentru o persoană cu handicap așa cum sunt eu, internetul este un tărâm al tuturor posibilităților dacă îl utilizezi constructiv și nu distructiv, așa cum se întâmplă adesea, din păcate.

Tot în 2009 mi s-a agravat și handicapul locomotor pe care îl aveam. Astfel am ajuns să fac 4 intervenții chirurgicale destul de serioase. Și pentru că n-am putut să merg timp de 3 ani și alți 2 i-am petrecut făcând recuperare, pentru ca astăzi să pot merge și să mă pot descurca singură, m-am hotărât să mă apuc de scris la modul cel mai serios. Pentru a nu pica în depresie, pentru a face ceva util și constructiv și pentru a-mi ajuta mama din punct de vedere financiar, în 2012 mi-am făcut primul blog pe domeniu propriu – LitereStacojii.com. Așadar, viața mea a început cu bloggingul.

blogging de succes
Achiziționează domenii .ro de pe Domaz.ro.

Există o carte care se numește Litera Stacojie și pe care n-am citit-o. Când am ales numele blogului, habar n-aveam de existența acestei cărți. N-am făcut nici măcar un minim research, așa cum se face. N-am căutat nume de domenii, n-am studiat competiția pe Google, n-am căutat pe Facebook nume de site-uri asemănătoare, am mers pur și simplu pe instinct, deși… dacă vrei să faci performanță, trebuie să te documentezi și să te asiguri că URL-ul, numele, sloganul și logo-ul blogului tău sunt UNICE și INCONFUNDABILE. Sunt tot felul de trucuri și tehnici utile pentru realizarea unui blog de succes.

Păi dacă vrei să-ți faci un nume, trebuie să implementezi tehnici de brand awareness, altfel riști să pierzi timp și bani pe un site asemănător cu al altcuiva. Apoi, dacă vrei să îți dezvolți și să îți faci cât mai cunoscut blogul, trebuie să aplici regulile SEO, să scrii articole unice, de asemenea optimizate, să-ți faci back-up la site, să folosești cele mai bune și mai utile plugin-uri și chiar să investești în sponsorizările pe Facebook, Adwords și chiar LinkedIn, depinde de nișa fiecărui blog.

Dar toate acestea nu sunt posibile dacă domeniul sau domeniile web pe care le deții nu sunt găzduite de o firmă de hosting bună, serioasă și sigură care să-ți asigure funcționalitatea site-ului 24 de ore din 24 și multe altele. În plus, aranjarea blogului: grafica și instalarea temei, dacă nu te pricepi, este mai bine să apelezi la un specialist. Nu este de ajuns să „arunci” un blog în online, trebuie să îl realizezi ca la carte și să îl dezvolți în pas cu tehnologia și tehnicile de astăzi, altfel rămâi un anonim, îți perzi timpul și banii. E și bloggingul o filosofie.

litere stacojii
Blogul LitereStacojii.com

Înainte de a-ți realiza un blog, pe domeniu propriu .ro, .com, .eu, pe wordpress sau pe blogspot, trebuie să îți trasezi niște obiective clare și să-ți răspunzi următoarelor întrebări:

Ce vrei să faci cu acel blog?

Care este nișa blogului?

De ce domeniu propriu și nu wordpress?

Câți vizitatori unici vrei să ai pe zi?

Ce program al postărilor vrei să îți faci?

Care sunt categoriile blogului?

Vrei să îl monetizezi sau nu?

Care este obiectivul real al acestui blog?

Care este scopul tău în blogging?

Ce reprezintă blogginul pentru tine?

Scrii pentru tine sau pentru cititori?

Care este publicut tău țintă?

Și întrebările pot continua…

Eu n-am făcut nimic din toate acestea când am înființat LitereStacojii.com, însă s-ar putea spune că am avut noroc. De ce noroc?! Pentru că am fost și sunt singura autoare a unor Litere Stacojii – poate că ar trebui să refac acest blog. Aveam ca logo un păun care îmi ilustra perfect ambiția și dorința de a fi o deschizătoare de drumuri. Tema a fost instalată de o firmă, serviciu câștigat în urma unui concurs. Mi-a plăcut vizual, nu știam că trebuie să fie friendly, ok pentru toate dispozitivele de navigare, etc.. Cu toate acestea, băieții au făcut o treabă excelentă.

Astăzi nu mai există nici acest blog. De ce? Răspunsul îl găsiți aici. Atehnică am fost dintotdeauna, însă mi-am dorit să învăț și eram curioasă să aflu cât mai multe lucruri despre blogging. Bazele mi le-a pus Alex Ciocan. Un blogger absolut excepțional care m-a introdus în această lume și care în prezent trăiește din blogging. Și trăiește foarte bine. El m-a învățat să îmi administrez blogul pe domeniu propriu, m-a învățat să public, să inserez fotografii și să le descriu corespunzător. Să inserez corect link-urile, să așez în pagină textul și mi-a spus toate trucurile de la acea vreme pentru a-mi face blogul cunoscut. Tot Alex m-a introdus și în lumea advertising-ului și a concursurilor de blogging.

Împreună evoluăm!

Astăzi sunt asistată din punct de vedere tehnic de un alt prieten, Sorin Ciprian (îl găsiți pe Facebook). El mi-a realizat blogul pe care scriu astăzi. Nu le știu pe toate, însă mă asigur că am lângă mine oameni care să mă ajute să-mi îndeplinesc obiectivele. Când nu știi ceva… trebuie să ceri ajutorul. Bloggingul este un domeniu în care n-ai cum să activezi singur. Ci doar împreună cu alți oameni și chiar contractând diverse servicii: de prelungire domenii, hosting, webdesign, optimizare SEO, etc.. Împreună evoluăm.

domeniu.ro
Domeniu .ro pentru blogul tău!

Așa că, din 2012 până în 2016 am câștigat notorietate. Am reușit să îmi construiesc un mic brand, aș spune eu. Am câștigat și o mulțime de concursuri de blogging și am atras o mulțime de colaborări cu firme din cele mai variate domenii de activitate. Concursurile de blogging m-au adus în atenția multor oamenii. Fiind prezentă pe alte bloguri, site-uri și platforme, interacționând cu oamenii și cu bloggerii de pretutindeni, mergând la Galele SuperBlog, am ajuns cunoscută. Nu știu dacă mi-am creat propria comunitate sau am făcut parte din comunitățile altora, cert este că oamenii știau foarte bine cine sunt.

Astfel am ajuns și eu să trăiesc din blogging și să împărtășesc celorlați bloggeri cunoștințele mele. În prezent scriu și despre SEO, asta ca să înțelegeți cât de mult am evoluat.

În 2015 mi-am înființat un PFA pentru a putea factura banii pe care îi câștigam și pentru a oferi colaboratorilor mei servicii complete de content writing. În 2016 am câștigat Spring SuperBlog, cel mai longeviv concurs de blogging creativ din blogosfera românească. Iar în 2017 pot spune că eram la apogeul carierei mele în blogging, cu 4 bloguri active pe domeniu propriu pe care… le-am pierdut. Un incident nefericit m-a lăsat cu 4 URL-uri goale. De ce? Pentru că eu, cea care dădea lecții altora, nu își făcea și singură back-up la bloguri. Astfel m-am trezit în fundul gol – și la propriu și la figurat. Viața mea a început cu bloggingul, dar am știut să merg înainte și fără blogging.

Ceea ce astăzi pare un necaz, mâine poate fi o oportunitate!

Dar tot răul spre bine. Viața mea a început cu bloggingul, așa cum am mai spus. Îmi creasem deja o reputație, aveam câteva colaborări stabile și cunoscusem deja omul care, oricum, îmi schimbase deja toată existența din bine în foarte bine și excelent. Astfel am ajuns Directorul Regional al rețelei de francize AVBS Credit, broker de credite bancare.

Cu AVBS Credit am început să colaborez în 2014, întâi ca redactor web și administrând site-ul și paginile socializare ale companiei. Învățând foarte bine domeniul de activitate, plăcându-mi foarte mult și dorindu-mi extrem de mult să trec într-o nouă etapă a vieții, cu câteva zile înainte de a-mi pierde cele 4 bloguri, mi s-a oferit postul de Director Regional Francize. Post pe care l-am și acceptat. Și bine am făcut că am acceptat acest job, altfel aș fi rămas fără o sursă importantă de bani pentru cele câteva luni cât mi-ar fi luat să reconstruiesc măcar 2 bloguri. Mi se dusese pe apa sâmbetei 5 ani de scris, 4 bloguri, mii de articole, tot istoricul și toate rezultatele la care muncisem atâta amar de vreme.

Însă eu sunt un om optimist și ceea ce astăzi pare un mare necaz, s-a dovedit a fi un bun prilej de a mă dezvolta și mai mult din punct de vedere profesional, de a-mi depăși limitele, de a mă reorienta, de a mă reinveta și de a învăța mult mai multe lucruri decât știam deja.

Astfel, în 2017, am făcut trecerea de la blogging la banking. Și probabil că a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Deși este nevoie de creativitate și în banking, dragostea mea pentru scris și nevoia de a mă exprima liber în scris nu au pierit niciodată. Așa că, în septembrie 2018, mi-am făcut un nou blog: Alina-Gheorghe.ro, cel pe care scriu acum.

Un nou blog, o nouă viață, un nou drum și mai multe obiective ca niciodată. Se pare că bloggingul n-a ieșit nicio clipă din viața mea!

Prezentul blog, deși relativ nou, este un blog creat în baza unor cunoștințe solide, în spatele lui stau niște obiective clare și vreau ca el să devină reflexia mea în mediul online. Scopul meu este același ca în 2009: să ajut oamenii și să demonstrez că se poate. Fraților, chiar se poate. Totul e să vrei. Oportunități sunt la tot pasul. Bloggingul și internetul asigură o infinitate de posibilități și șanse de a evolua.

Bloggingul, începutul vieții mele. Tu când ai început să trăiești cu adevărat? Pentru tine ce înseamnă bloggingul?

P.S. Am scris de m-a uitat Dumnezeu, știu.

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite - 7 zile

Donează MINIMUM 100 de EURO pentru Radu Țuglea și îți promovăm...

„Donează MINIMUM 100 de euro pentru Radu Țuglea și îți promovăm afacerea pe blogurile noastre – prima parte” este o campanie care a ajuns...

Comentarii recente

ULTIMELE ARTICOLE

%d blogeri au apreciat: