fbpx

Contabil serios – cum să faci alegerea potrivită pentru afacerea ta!

Contabil serios – cum să faci alegerea potrivită pentru afacerea ta!

Sunt persoană fizică autorizată din 2015. În cei 4 ani de activitate am trecut prin atâtea situații neplăcute încât am ajuns la concluzia că este obligatoriu să contractezi serviciile unui contabil serios. Afirm acest lucru deoarece ca PFA legea nu te obligă să ai un contabil, însă dacă vrei să te asiguri că respecți legislația în vigoare și că nu pierzi bani, atunci trebuie neapărat să alegi ajutorul unui contabil bun, serios, prompt, pregătit și DEDICAT.

Ca să înțelegi care sunt situațiile neplăcute pe care le-am îndurat, o să ți le redau mai jos:

  • Nu mi-am întocmit corect declarațiile privind veniturile realizate în ani anteriori și nu le-am depus întotdeauna la timp, acest lucru a condus la decizii anticipate de impunere de la ANAF mai mari decât veniturile realizate. Bineînțeles că mi-am reglat conturile cu ANAF, însă drumurile la ANAF au fost epuizante și stresante. Dacă nu aș fi avut bani să plătesc, ce aș fi făcut?!
  • Nu am fost la curent cu modificările legislative și m-am trezit cu PFA-ul radiat din oficiu deoarece aveam mai mult de 5 coduri CAEN, de acest lucru am aflat după 3 luni de la radiere. Înainte de martie 2019 puteai avea pe PFA mai mult de 5 coduri CAEN, după martie 2019 PFA-urile pot avea maximum 5 coduri CAEN. Acest lucru m-a costat scump deoarece mi-a fost desființat PFA-ul și am pierdut vechimea acestuia. În baza vechimii, a activității și a încasărilor aș fi putut accesa un credit bancar. Acum, pentru că PFA-ul meu este nou înființat, pentru a accesa un credit bancar trebuie să am cel puțin un an vechime. Bineînțeles că mi-am înființat un nou PFA și am reușit să îmi reglez încasările cu ajutorul unui contabil, însă din nou am trecut printr-un eveniment stresant și am luat-o de la zero.
  • Am plătit CAS și CASS pe întregile valori încasate și nu mi-am dedus cheltuielile deoarece informațiile pe care mi le-am luat de la ANAF au fost eronate. Dacă mi-aș fi dedus, de exemplu, cheltuielile efectuate pe publicitate, deoarece cele mai mari sume le-am plătit pe sponsorizările Facebook, plățile pentru CAS și CASS ar fi fost mult mai mici decât am plătit de fapt. Însă greșelile se plătesc și mi le-am asumat cu maturitate.

Contabil serios, profesionist, dedicat și prompt – pentru o afacere de succes!

Când devii antreprenor și, mai cu seamă, PFA nu te învață nicio instituție ce ai de făcut astfel încât să îți desfășori activitatea conform legii și, astfel, să nu pierzi bani pe taxe și impozite exorbitante pe care, în mod normal, le poți diminua dacă beneficiezi de serviciile unui contabil serios. Instituțiile statului dau din umeri și te sfătuiesc să apelezi la un contabil, însă nu îți spun de ce și nici cât de important este să primești ajutorul unui contabil bun.

Ca persoană fizică autorizată trebuie să:

  • Îți faci cont pe SPV ANAF pentru depunerea declarațiilor sau a diverselor acte, pentru vizualizarea deciziilor de plată, pentru întocmirea foilor de versământ, pentru interogarea plăților / datoriilor, etc. Dacă nu ești prea familiarizat cu aceste lucruri și consideri că nu te descurci, atunci un contabil se poate ocupa de toate aceste aspecte mai mult sau mai puțin complicate.
  • Îți depui CORECT declarația unică, anual, într-un termen clar stabilit. Spun CORECT cu majuscule deoarece nu este chiar atât de simplu să completezi corect acea declarație electronică. Această declarație are o mulțime de informații și bife și a fost actualizată și îmbunătățită de mai multe ori. Așadar, ce credeai că știi s-ar putea să nu se mai aplice la un nou update al declarației. În plus, trebuie să te asiguri că ai depus-o fără erori în contul tău de SPV ANAF. Dacă e eronată, ai depus-o degeaba, trebuie rectificată, dar nici rectificările nu sunt atât de simple. Trebuie să rectifici doar o anumită categorie a declarației, nu pe toată.
  • Îți achiți, dacă este cazul, impozitele și taxele la timp astfel încât să nu plătești penalizări sau, mai rău, să ți se pună popriri pe conturi. Eu, de exemplu, nu plătesc impozit fiind persoană cu handicap grav, însă plătesc CAS și CASS dacă încasez pe lună mai mult decât valoarea unui salariu minim pe economie.
  • Emiți facturi corecte și NEAPĂRAT în baza unor contracte deoarece nu este în regulă să emiți facturi pentru serviciile prestate fără să ai un contract cu un anumit colaborator. Facturile trebuie să fie justificate, iar sumele încasate să fie întocmai cu cele prevăzute pe facturi. Spuneam că facturile trebuie emise corect, adică nu se antedatează, trebuie să conțină număr și serie, descrierea serviciului trebuie să fie conformă cu codul CAEN specific activității și așa mai departe.
  • Ai un registru de încasări și plăți pe care să îl actualizezi lunar astfel încât, în cazul unui control ANAF, să poți justifica fiecare leuț încasat și/sau plătit.
  • Îți deduci cheltuielile CORECT, dacă este cazul.
  • Îți arhivezi și să îți păstrezi absolut toate documentele: contracte, facturi, extrase de conturi și așa mai departe. Aceste documente nu se distrug și se păstrează încă 5 ani după ce PFA-ul a fost închis / radiat.

Sunt multe lucruri de care trebuie să ții cont când devii antreprenor sau vrei să îți suplimentezi veniturile, iar contabilul este cel care face diferența între profit și pierdere, între succes și insucces.

Din punctul meu de vedere, contabilul este cel mai important activ al afacerii tale!

Fără serviciile unui contabil serios nu doar că pierzi bani, dar te poți trezi cu probleme incredibil de neplăcute și poți primi amenzi exorbintante pe care, vrei sau nu vrei, va trebui să le achiți dacă acestea nu vor putea fi reglate. Contabilii buni și serioși cunosc multe „artificii” legale prin care tu să îți diminuezi dările către stat.

Dacă în cazul PFA-urilor lucrurile vi se par destul de complicate, imaginați-vă cât de multe trebuie să cunoști în cazul unor forme juridice mai complexe, cum ar fi SRL-urile cu angajați și activități care mai de care mai deosebite.

Pentru că și eu am înțeles în al 12-lea ceas cât de important este un contabil serios, bun, pregătit, prompt și dedicat, astăzi vă recomand o firmă de contabilitate București care ne pune la dispoziție următoarele servicii:

  • Contabilitate completă, adecvată domeniului tău de activitate și a formei tale juridice;
  • Contabilitate specifică pentru fonduri europene;
  • Consultanță în optimizarea activității;
  • Realizare de rapoarte de expertiză contabilă;
  • Asistență în cazul controalelor ANAF și ITM;
  • Reprezentare în cazul controalelor ANAF și ITM;
  • Asistență financiară la întocmirea dosarelor de credit și leasing;
  • Obținerea de certificate de atestare fiscală și Fose Rol de la ANAF;
  • Refacerea situațiilor financiare și a declarațiilor specifice în cazul erorilor.

Cât despre prețuri, acestea sunt CORECTE, FĂRĂ costuri ascunse și FĂRĂ taxe impuse pe cifra de afaceri. Costurile sunt în funcție de volumul de muncă depus de contabil pentru afacerea ta! Știi din start cât ai deplătit!

Este vital să alegi un contabil serios, profesionist și cu experiență. Dacă nu este prompt și nu are experiență, atunci documentele contabile nu vor fi întocmite corect și nu vor fi depuse la timp. Ai nevoie de un contabil care să lucreze corect, sigur și prompt, astfel încât să te ajute să ai profit și succes. Altfel o să mergi pe bâjbâite și o să comiți multe greșeli costisituare.

Firma de contabilitate București recomandată de mine, Nu Am Contabil, are o vastă experiență și este specializată în contabilitate și expertiză contabilă, resurse umane, managementul afacerilor, drept comercial, audit și fiscalitate. În cuvinte puține, cu Nu Am Contabil scutești timp și câștigi bani, pentru ca tu să fii atât de liniștit/ă încât să îți canalizezi abilitățile și energia pe consolidarea succesului și NU pe rezolvarea problemelor sau a achitării datoriilor către stat.

Dacă aș fi știut de la bun început toate aceste aspecte, aș fi apelat la un contabil serios încă dinainte de a înființa PFA-ul. Astfel m-aș fi scutit de mult timp pierdut, de mulți bani pierduți, de multe drumuri făcute în zadar la ANAF, de mulți nervi consumați pe lucruri prin care nu ar fi trebuit să trec.

Însă omul cât trăiește învață, nu-i așa?! Dar parcă e mai ușor să înveți și să evoluezi când ai alături un profesionist.

Tu cunoști vreun contabil serios?

S-ar putea să îți placă și articolul: De neclintit – manual de strategii pentru libertatea ta financiară de Tony Robbins!

banner act politon

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite - 7 zile

Comentarii recente

ULTIMELE ARTICOLE

%d blogeri au apreciat: