fbpx

Franciza Sophia din Buzău – despre un imperiu al perdelelor sofisticate!

Franciza Sophia Buzău – despre un imperiu al perdelelor sofisticate!

Anul trecut, în 2018, mi-am cumpărat propriul meu apartament în Buzău, prin credit, ca oricare alt român. Mi-am dorit extrem de mult să am propriul meu cămin așa că, după o lună de zile după ce am împlinit 31 de ani am reușit să îmi achiziționez propria mea locuință și chiar să mă mut în noua mea casă. Vis îndeplinit. Casă nouă. Viață nouă. Posibil și o nouă eu.

Tot procesul de achiziție a mers ca uns. Creditul l-am obținut ușor și într-un timp foarte scurt. Apartamentul l-am identificat în câteva ore și, culmea, a depășit cu mult orice așteptare a mea. L-am primit gata mobilat. Așa că, tot ceea ce a trebuit să fac, a fost să accesorizez locuința conform personalității și gusturilor mele pentru a o transforma în căminul pe care mi-l doream.

Am ajuns în magazinul Sophia Buzău de pe Bulevardul Mareșal Averescu accidental. Voiam perdele și draperii frumoase, de calitate, dar la un preț corect. Vizam colecții de perdele și draperii ale căror prețuri să reflecte întru totul calitatea produselor.

Home Decoration Sophia Buzau
Home Decoration Sophia Buzau

Succesul amplifică personalitatea și caracterul omului.

De la o perdea și o draperie și câteva veioze chic am ajuns să port una din cele mai frumoase și interesante discuții cu Adina Mărunțiș, proprietara francizei Sophia din Buzău. Adina se remarcă de la primul contact vizual. Este o femeie care efectiv radiază și emană frumos, sinceritate și căldură. Mi-am dat seama încă din prima clipă de faptul că ea este artistul și sufletul magazinului.

Ajunsesem în magazinul Sophia Buzău, franciza Sophia Home Decoration, cu niște idei fixe. Voiam o draperie interesantă și o perdea din in, culoarea untului, cât mai simplă, dar elegantă și deosebit de frumoasă. Însă am știut că oricât de bine m-aș cunoaște pe mine sau mi-aș cunoaște casa, nu sunt o specialistă în domeniu și-atunci, am ales să o invit pe Adina la mine acasă, la o cafea, pentru a-mi recomanda colecții de perdele și draperii cât mai potrivite căminului meu.

Am optat pentru consilierea la domiciliu pentru alegerea perdelelor deoarece acesta este un serviciu pe care întreaga rețea de magazine Sophia îl oferă GRATUIT clienților pentru primele 2 ore. Nici că se putea mai bine pentru mine. Și știți de ce?!

Magazin de perdele si draperii Sophia Buzau
Magazin de perdele si draperii Sophia Buzau

Ca om care abia își achiziționase o casă, îmi doream să am cele mai frumoase perdele și draperii, veiozele fiind doar un bonus pentru decorarea locuinței!

Ca blogger eram extram de curioasă să o cunosc pe Adina, să aflu despre ea lucruri pe care, poate, puțini le cunosc. Voiam să aflu detalii despre viața ei profesională despre care să scriu. Îmi place să scriu despre oamenii de calitate, despre serviciile de calitate și despre produsele de calitate. Însă cel mai mult îmi place să scriu despre femeile de succes. Adina este fără doar și poate o femeie de succes din punct de vedere profesional, dar mai presus de orice, este un om frumos.

Ca Director Regional pe o rețea de francize în domeniul financiar-bancar voiam să știu de ce alesese Adina Mărunțiș o franciză în domeniul decorărilor interioare. Din zecile de domenii de activitate și din sutele de business-uri care acordă sau vând afaceri în sistem de franciză, voiam să știu de ce alesese Adina, o femeie specială dintr-un oraș atât de mic precum este Buzăul, o franciza Sophia Home Decoration.

Sophia Buzău
Sophia Buzău

Franciza Sophia Buzău – cum a început povestea?

Adina Mărunțiș este absolventă a Academiei de Arte Decorative și Design și, de asemenea, este absolventă a trei masterate: Arte, Resurse Umane și Mass-Media și Comunicare Social. În plus, în curând va face parte din Uniunea Artiștilor Plastici.

Povestea Adinei, ca proprietar al Francizei Sophia Home Decoration Buzău a început în 2010, atunci când a intrat pentru prima dată în magazinul-franciză Sophia din Brașov. Din 2012, pentru 5 ani, a lucrat ca distribuitor pentru Sophia, iar în 2017 a cumpărat integral franciza Sophia, înființând în Buzău unul din cele mai classy magazine de colecții de perdele și draperii, accesorii și decorațiuni interioare din micuțul nostru oraș.

Magazinul Sophia din Buzău
Magazinul Sophia din Buzău

Franciza Sophia Buzău – un magazin al perdelelor de colecție!

Fiind un designer cu mult talent și cunoscând foarte bine conceptul și modelul de business Sophia România, franciza Sophia i s-a potrivit Adinei perfect. Conceptul Sophia este unul foarte bine pus la punct, care nu doar că a ținut pasul cu timpul, ci s-a reconfigurat permanent, asigurând francizaților săi produse, modele, materiale, țesături și texturi din care să poată crea cele mai ingenioase și inovatoare accesorii de design interior.

Comparativ cu tot ceea ce există pe piață, am ales Sophia pentru că suntem ca o mare familie. Colecțiile de perdele și draperii noi aduse în magazinele noastre în mod constant și suportul permanent din partea conducerii Sophia România au fost principalele două motive care m-au determinat să aleg și să dezvolt franciza Sophia Buzău care, de altfel, este și singurul magazin Sophia din Buzău și singurul magazin de tip franciză! Sunt foarte încântată să fac parte din echipa Sophia România și să funcționez sub acest brand care de-a lungul anilor a redecorat numeroase spații impresionante precum Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, Palatul „Al. I. Cuza” de la Ruginoasa, Muzeul Unirii din Iași, peste 60 de hoteluri și pensiuni, peste 50 de restaurante, peste 4.000 de case private și multe alte locații superbe. – ne mărturisește Adina Mărunțiș, proprietara Francizei Sophia Home Decoration Buzău.

De ce Sophia România oferă consiliere gratuită în alegerea perdelelor pentru 2 ore?

Și eu, ca și ceilalți clienți care trec pragul Sophia Buzău și devin cumpărătorii produselor Sophia, mi-am dorit consiliere în adevăratul sens al cuvântului. Nu voiam să aflu părerea vânzătorului care în alte magazine, de cel mai multe ori, este dornic să vând orice doar pentru a-și îndeplini targetul, ci doream să primesc sfaturi și păreri avizate. De aceea am și invitat-o pe Adina în apartamentul meu.

Adina Mărunțiș
Adina Mărunțiș

Pentru că la Sophia Buzău proprietara francizei, adică Adina, este și consilierul dedicat al fiecărui client, întâlnirea gratuită pentru alegerea perdelelor a fost pe cât de minunată, pe atât de neașteptată. Astfel am aflat că perdeaua TREBUIE să se armonizeze cu tot: cu camera în sine, cu personalitatea proprietarului, dar și cu elementele din jur și cu lumina naturală a soarelui. Așadar, alegerea perdelei este o întreagă filosofie, iar Adina te ajută faci dintr-un simplu apartament un loc pe care să îl poți numi din tot sufletul ACASĂ.

În perioada 2012-2015 am făcut 3 ani de design gratuit în Buzău pentru a convinge oamenii că perdelele sunt extrem de importante în decorarea casei și a funcționat. La vremea aceea aveam un simplu magazin de perdele, așa că am păstrat această strategie și pentru promovarea și îmbunătățirea serviciilor Sophia Buzău. Timp de două ore ofer clienților mei consiliere gratuită pentru alegerea perdelelor și o fac cu drag. Îmi place ca amprenta mea artistică să se regăsească în casele cât mai multor buzoieni. – Ne spune Adina Mărunțiș, proprietara Francizei Sophia Home Decoration Buzău.

Ce colecții de design interior îndrăgesc cel mai mult buzoienii?

Mare mi-a fost surpinderea să aflu că, printre cele mai îndrăgite colecții, sunt colecțiile de perdele Georgette și colecțiile de draperii din catifea. Atât catifeaua, cât și perdelele din țesături mătăsoase ca o adiere de vânt sunt tipuri de materiale care se pot combina atât în decorul modern, cât și în decorul clasic.

Magazinul Sophia Buzău este privit de buzoieni ca fiind un produs premium. Clienții Sophia Buzău vor produse de calitate, ba chiar de cea mai bună calitate. De exemplu, prețurile perdelelor încep de la 19 lei la 300 de lei metru liniar. Prețurile draperiilor încep de la 53 de lei și ajung până la 225 lei metru liniar. Așadar, indiferent care este bugetul de care clientul dispune, magazinele Sophia sunt accesibile tuturor categoriilor de clienți, aceștia primind garanția celor mai frumoase și îndrăznețe colecții și combinații în decorarea propriilor locuințe.

Recomand oamenilor care ajung în magazinul Sophia Buzău să aibă răbdare să asculte. Exact. Să aibă răbdare să asculte deoarece sfaturile și recomandările Adinei sunt opiniile unui designer creativ și onest. Pentru orice țesătură din magazin se oferă o garanție de un an. Cu toate acestea, materialele cele mai scumpe nu sunt întotdeauna și cele mai potrivite, de aceea este ideal ca acel client să asculte părerea specialistului.

Care sunt țesăturile recomandate pentru anul 2019?

Adina Mărunțiș
Adina Mărunțiș

Franciza Sophia din Buzău ne recomandă catifeaua antichizată, turcoaz, din colecția Valparaiso. Catifeaua antichizată este un material prețios care poate fi folosit atât pentru draperii și cuverturi, cât și pentru fețe de pernă. Metrul liniar costă 185 lei. De exemplu, paturile și fotoliile Valparaiso au potențial de a fi piese de mobilier care să își păstreze farmecul și frumusețea mulți ani de acum încolo. Catifeaua antichizată nu se demodează, se reinventează.

În ceea ce privesc perdelele, recomandarea Adinei este perdeaua Georgette, plăcută la atingere și delicată precum o adiere de vânt, culoarea alb unt, la 75 de lei metru liniar.

Cu o perdea vaporoasă și o draperie din catifea antichizată poți obține un super efect, acestea putând fi integrate ușor în diverse modele de design interior – ne mărturisește Adina Mărunțiș, designer de renume în Buzău.

Cei mai fericiți clienți din Buzău!

Un proiect drag sufletului meu ea a fost decorarea unui living pentru o micuță pianistă. Fiica celor mai dragi clienți ai mei cântă la pian. Acești oameni sunt absolut minunați, care rămân simpli și frumoși în orice context. Aceștia și-au păstrat calitatea umană și au prosperat din munca proprie și pe forțele proprii. Le-am redecorat complet livingul, iar în restul casei le-am pus draperiile. Simplul fapt că am avut ocazia să lucrez pentru și împreună cu acești oameni a reprezentat o mare bucurie pentru mine.

colectii de perdele si draperii
colectii de perdele si draperii

 

Un alt proiect care mi-a rămas în memorie a fost decorarea unei locuințe pentru un bărbat singur. A avut o singură dorință, parchetul negru, apoi mi-a înmânat cheile casei și mi-a permis să-i decorez casa așa cum am știut mai bine, iar mulțumirea și încântarea lui au fost pe măsură.

Combinațiile cele mai reușite iau naștere din materiale și texturi îndrăznețe. Există criterii clare în alegerea țesăturilor pentru draperii și perdele: în funcție de mobilă, de covor, tablou, lumină și așa mai departe. Ce plan vezi mai întâi când intri într-o încăpere? Ce obiect este vedeta camerei: mobila, tabloul, covorul sau draperia? Ei bine, în funcție de toate acestea și multe altele, iau naștere cele mai surprinzătoare proiecte de amenajări interioare. Oamenii trebuie să înțelegă ce este posibil și ce nu este potrivit. Unele materiale sunt superbe chiar dacă au un preț accesibil. Nu sunt de acord cu achiziționarea unui produs dacă acela nu se potrivește cu designul respectiv. – ne spune Adina Mărunțiș, proprietara Francizei Sophia Home Decoration Buzău.

Care este cea mai mare bucurie a finalizării unui proiect de design interior?

Când îți redecorezi casa te aștepți să găsești o locuință reinventată și frumoasă, nu-i așa?! Ei bine, Adina nu se oprește aici. Adina Mărunțiș oferă cadouri clienților ei la finalizarea unui proiect. Pentru copii ascunde dulciuri printre obiectele decorative, sub pernuțe de exemplu, iar pe adulți îi surprinde oferindu-le uneori tablouri pictate chiar de ea însăși.

Franciza Sophia Buzău – Indiferent ce vrei să faci în viață, asigură-te că ești cel mai bun, acesta este motto-ul Adinei, insuflat încă de mică de mama acesteia.

Sophia Home Decoration, compania-mamă, este unul din cele mai de succes business-uri în domeniul decorațiunilor interioare, care a luat naștere în 2004, de la o moștenire de doar 4000 de dolari și o vizită în India.

Pentru a transforma un botique cu decorațiuni și produse din India în inima Iașiului într-o rețea de francize de mare succes pe plan național și internațional, Anamaria Ștefan Georgescu, fondatoarea Sophia Home Decoration, s-a dedicat afacerii ei în totalitate în cei 15 ani de activitate. Astăzi, Sophia Home Decoration este unul cele mai importante și mai îndragite afaceri în industria home&deco, comercializând colecții de perdele și draperii impresionante și variate, țesături fine pentru draperii, perdele, fețe de masă și huse pentru scaune, lenjerii și fețe de pernă rafinate, cuverturi, pleduri, traverse pentru pat, sisteme de prindere de cea mai bună calitate, decorațiuni, mobilier și multe alte produse încântătoare și moderne, la prețuri accesibile. Având în portofoliu o gamă extrem de bogată de țesături și materiale, clienții își pot decora și mobila în întregime casele cu ajutorul Sophia Home Decoration.

Vrei o franciza Sophia Home Decoration? Află aici detaliile și aplică pentru o franciză!

Devotamentul, onestitatea, determinarea și multiplele călătorii în Europa și în Asia au ajutat-o pe Anamaria Stefan Georgescu să înființeze 23 de magazine în Romania și Anglia. 13 magazine sunt francize și pot fi identificate în urmatoarele orase: București, Ploiești, Buzău, Brăila, Bacău, Iași, Pașcani, Suceava, Vatra Dornei, Bistrița, Baia Mare, Cluj Napoca și Oradea.

Sophia Romania - Iasi
Sophia Romania – Iasi

Odată cu întâlnirea cu Adina Mărunțiș am ajuns la concluzia că fereastra este inima locuinței, de aceea și perdeaua și draperia trebuie să innobileze acest punct central al casei. Trebuie să pună în valoarea frumusețea spațiului și personalitatea membrilor familiei. Configuratorul Online Sophia Home Decoration este foarte util pentru a realiza o comanda perfectă, însă daca acest configurator nu spulberă orice neclaritate, poți apela la consultanța offline și poți stabili o întâlnire cu designerul la tine acasă sau poți opta pentru consultanța online gratuită pentru alegerea celor mai potrivite materiale pentru perdele și draperii și pentru a te asigura că ai ales dimensiunea corectă a produselor puse în coșul de cumpărături.

Sophia Home Decoration este un business de succes! Este regatul perdelelor și draperiilor cu design elegant, imprimeuri deosebite, în culori vii și seducătoare, potrivite pentru locuințele noastre, dar și pentru decorarea hotelurilor, restaurantelor, cafenelelor și, de ce nu, a birourilor impresionante. Sophia Home Decoration este magazinul familiei tale, dar și magazinul care asigură personalitate și stil afacerii tale.

Pune-ți în practică cele mai ingenioase și creative idei de decorare cu Sophia România.

Sophia Romania
Sophia Romania

banner act politon

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite - 7 zile

Comentarii recente

ULTIMELE ARTICOLE

%d blogeri au apreciat: