fbpx

Gayi sunt înmormântați fără slujbă, de când?!

Gayi sunt înmormântați fără slujbă, de când?!

Zilele acestea, odată cu moartea creatorului de modă român Răzvan Ciobanu, am auzit una tare: gayi sunt înmormântați fără slujbă sau, mai bine zis, sunt îngroapți fără o ceremonie religioasă. Pe bune?! De când? De ce? Cine a hotărât?! Unde scrie în Biblie despre acest fapt?!

Ce-i drept, am citit Biblia acum mulți ani. Să tot fie vreo 10 ani. Cred în Dumnezeu și respect, pe cât posibil, regulile creștin-ortodoxe. Știam că sinucigașii sunt îngropați fără o ceremonie religioasă și, cumva, cu toții am ajuns să fim de acord cu acest lucru și chiar să ni se pară o „pedeapsă” corectă. Din punctul meu de vedere, nu există păcat mai mare decât acela de a lua o viață. Indiferent că vorbim de propria viață, de viața unui om sau de viața unui animal, oricum ai privi lucrurile, din punctul meu de vedere acesta este cel mai mare păcat și singurul ireversibil. Și nu mă refer doar din punct de vedere religios, ci mai ales din punct de vedere moral. Nu este corect, just, uman, sau oricum vreți voi să numiți acest lucru, să iei o viață. Indiferent dacă este viața ta sau viața altcuiva, nu ai voie să intervii asupra ei.

Până și furnica, oricât ar fi ea de banală, merită să trăiască.

Chiar și așa, au existat excepții. Au exista cazuri, inclusiv publice, de oameni care s-au sinucis și cărora preoții le-au ținut slujbe. Așadar, derogările sunt posibile chiar și în cazul sinucigașilor. Că sunt sau nu văzute „bine” de Dumnezeu, habar n-avem. Doar Dumnezeu știe cât de juste sunt unele excepții făcute de preoți și DACĂ acestea sunt cu adevărat acceptate de Dumnezeu.

Cred cu tărie că Dumnezeu există. Cred cu tărie că suntem creați cu intenție. Dar nu știu dacă religia noastră este cea corectă. Nu știu dacă regulile noastre sunt cele corecte. Mă feresc să-mi dau cu părerea despre dogmele creștin-ortodoxe ca fiind corecte sau greșite pentru că nu pot ști cu certitudine ceea ce este cu adevărat corect sau greșit din punct de vedere al religiei. Pot doar să simt anumite lucruri și să le trec prin filtrul personal, însă nu pot afirma cu certitudine că un lucru este universal valabil. Poate el mi se aplică doar mie.

Poate este corect doar pentru mine.

În marea majoritate a timpului iau regulile creștin-ortodoxe ca atare: unele lucruri se fac așa, alte lucruri se fac altfel. Îmi asum fiecare faptă și îmi duc păcatele cu demnitate, încercând să le îndrept atât de mult încât să nu mai fac rău vreodată cuiva. Dacă Dumnezeu spune să nu mint, iar eu mint, înseamnă că săvârșesc un păcat pe care mi-l asum, iar dacă voi ajunge vreodată să mă căiesc, probabil că voi găsi o cale de a scăpa de povara vinovăției. Căci, nu-i așa, poate să îți ierte preotul toate păcatele, de la cele minore la cele majore, sentimentul de vinovăție, însă, nu ți-l poate lua nimeni cu mâna. Cu sentimentul de vinovăție te lupți singur și singur ajungi să îl elimini sau nu… depinde de capacitatea și claritatea minții fiecăruia. Fiecare își duce propria cruce… Așa cred eu că arată Iadul: să nu scapi niciodată de durerea sufletească.

Înțeleg faptul că unele păcate sunt mai grave decât altele și chiar sunt. Dar dacă a fi gay este mai grav decât a fi criminal sau, rețineți, PEDOFIL, mi se pare extrem de trist. Datorită vocilor din Biserică eu am înțeles astăzi că este mai ok să omori și să violezi copii decât să fii gay. Este mai în regulă să iei câte o viață din când în când și să chinui un copil decât să faci sex bărbat cu bărbat și femeie cu femeie. Asta am înțeles. Asta au lăsat să se înțeleagă preoții care au ieșit cu declarații în presă și au hotărât vehement ca gayi să fie îngropați fără o ceremonie religioasă.

Gayi sunt înmormântați fără slujbă, de când?!

Și stau și mă întreb de ce. Înțeleg, sodomia nu este acceptată de Biserică. Oh, Doamne, jur că nu vreau să îmi fac noi păcate, însă există atât de mulți preoți și călugări homosexuali și pedofili încât nu pot să nu îi pomenesc în acest articol. Știm un caz celebru de preot care este și homosexual și pedofil. Este la pușcărie? Cred că nu. Încă mai slujește Biserica? Nu știu. Nici nu mă obosesc să caut pe internet. Cert este un singur lucru. Decât să îi refuzăm unui gay slujba de înmormântare, mai bine ne-am implica mai mult în educarea și salvarea oamenilor.

Depresia ucide. Alcoolul ucide. Drogurile ucid. Fumatul ucide. Viteza ucide. Șofatul fără centura de siguranță ucide. Sărăcia ucide. Violența ucide. Cancerul ucide, iar cancerul este boala unei conștiințe sufocate de durere. Preoții, și nu doar preoții, ar trebui să se implice în majoritatea timpului lor liber și GRATIS în salvarea oamenilor din ghearele depresiei, alcoolului, drogurilor și așa mai departe.

Decât să îi refuzi unui om, viu sau mort, accesul în Biserică, mai bine l-ai invita mai des și l-ai ajuta să-și învingă odată pentru totdeauna demonii aceștia dureroși care ne mănâncă de vii și de tineri.

De exemplu, un bărbat gay nu înseamnă că este și pedofil. Un bărbat gay nu înseamnă că își pune mintea cu un heterosexual pentru a-l corupe și pentru a-l converti în homosexual. Cel care ajunge în patul unui homosexual înseamnă că este atras de acel gay și îi face plăcere această practică sexuală. Chiar dacă nu știe sau nu se consideră homosexual, dacă ajunge în patul unui gay înseamnă că a luat o decizie în perfectă cunoștință de cauză. Gayi nu sunt bolnavi mintal. Nu sunt nebuni. Nu sunt contagioși. Nu păcălesc și nu seduc nevinovați. Gayi sunt oameni ca oricare alții care se simt atrași de persoane de același sex și care preferă sexul cu persoane de același sex, iar cel care alege să trăiască o poveste de iubire cu un gay, înseamnă că face o alegere asumată și în perfectă cunoștință de cauză.

Nu este problema nimănui cine cu cine face sex atât timp cât acel cineva NU se atinge de copii.

Și să vă mai spun una tare: cel care e gay nu are nicio vină că este homosexual. Așa se naște. De ce? Există explicații ștințiifice, dar și spirituale, pentru care un om SE NAȘTE diferit. Homosexualitatea nu este tratabilă pentru că nu este o boală. Nu vă mai irosiți pastilele și șocurile electrice pentru a vindeca un gay de homosexualitate. Părerea mea este că și acești oameni, homosexuali cum sunt ei, au venit pe pământ pentru că divinitatea a avut această intenție clară de a-i crea fix așa cum sunt. Eu nu cred că Dumnezeu greșește ceva când plămădește un om, un suflet, o entitate. Fiecare om, oricât ar fi de păcătos sau de virtuos, are o menire și… dacă tot vorbim despre Dumnezeu, nu-i așa că nebănuite sunt căile Domnului?! Ei bine, poate că acel gay are o menire pe care doar el însuși o poate îndeplini. Niciun om nu s-a născut în mod întâmplător și nicio existență nu este accidentală…

Cu toții suntem speciali și suntem capabili de lucruri mărețe și importante. Așadar, cred că a venit momentul să nu ne mai lăsăm alungați de undeva, nici măcar din Biserică. Până și creștinismul poate fi prost înțeles. Creștinismul este religia iubirii, iar iubirea nu are cum să fie prost înțeleasă niciodată. Ea nu poate fi decât curată. Locul nostru este acolo unde dorim și putem să fim!

banner act politon

6 COMENTARII

  1. Emil, poate greșești. 🙂 În aproape 40 de ani de viață, m-am „lepădat” de cel puțin douăzeci de ori de Dumnezeu, pentru că mi se părea nedrept ce mi se întâmplă. Perfect omenesc, nu? A doua zi, mă „întorceam” sub aripa lui.
    Îmi doresc să fiu înmormântată creștinește.

    Care e diferența? Că nu am declarat asta într-un tabloid?
    (lăsând orientarea sexuală la o parte, asta e doar incapacitatea societății de a accepta oamenii diferiți.)

    Mulțumesc! 🙂

    • Perfect de acord cu tine. Și mai ales, când te simți respins și abandonat de toată lumea, ai senzația că și Dumnezeu te-a abandonat și, prin urmare, în slăbiciunea ta, crezi că dacă renunți și tu la El o să te simți mai bine. Dar până nu o faci cu adevărat, fiind excomunicat, atunci doar te fâțâi după cum bate vântul.
      Te pup, Vrăji!

  2. Te dezamagesc. Nu sunt aparator al bisericii, drept urmare problema mea e alta. Iti dau si link-ul la final. Momentan iti spun ce declara un preot:

    „Apartenența sa departe de Cristos nu ne permite să oficiem slujbe de înmormântare. Râzvan Ciobanu a declarat în repetate rânduri că nu este fiului lui Dumnezeu și biserica nu-i poate fi alături. Cu toate acestea regretăm pierdea lui și sperăm ca Dumnezeu să-l ierte pentru păcatele pământești”,a spus preotul pentru huff.ro.

    Pe scurt: omul era ateu. Nu se recunostea fiu al Domnului, homosexualitatea avand si ea rolul ei. Probabil, nu bag mana-n foc.. Ceea ce e ok. Perfect: atunci de ce familia vrea sa-l ingroape crestineste?

    Eu, unul, mi-as dori sa pot scrie undeva, in mod oficial, ca nu doresc sa fiu inmormantat crestineste. Da, respect credinta altora, ma duc la parastasele celor decedati, tocmai pt ca le respect credinta lor, dar de ce nimeni nu vrea sa respecte necredinta ateilor?

    Foarte bine ca biserica refuza sa oficieze slujba. Ar trebui ca aceasta chestiune sa fie oficiala. Asa cum semnezi undeva ca imediat dupa moarte sa-ti fie folosite organele, daca or mai fi in stare de functionare, asa ar trebui sa poti semna si daca vrei sa te incinereze ori sa te ingroape crestineste. Este dreptul tau.

    Si nu, nu ma bucura moartea lui. Absolut deloc. E gretos sa te bucure moartea cuiva. Dar m-as bucura ca el sa NU fie ingropat crestineste. Pt ca mai mult decat intr-o credinta sau alta ar trebui sa cred/crezi in alegerile (constiente) facute de om. Sau nu conteaza deloc credinta omului atat timp cat a trait?

    • Eu am citit niște declarații ale apropiaților lui în care au afirmat clar faptul că era credincios. Așadar, ateu credincios nu cred că există.
      În plus, poate că a declarat că este ateu, dar de fapt doar se lepădase de obiceiul de a merge la Biserică pentru a nu fi pus în situația de a fi alungat din Biserică. Oamenii sunt răi și ar fi fost umilitor ca cineva să îl izgonească de parcă ar fi fost un lepros. Poate că spunea că este ateu și folosea această declarație ca pe un scut de apărare.
      Ba chiar mai mult decât atât, deciziile luate pe fondul depresiei crezi că sunt cele mai bune?! Îți spun eu, nu. Așadar, cred că ateismul lui era doar un scut de apărare, o mâhnire, o durere profundă de a se simți abandonat până și de Dumnezeu.
      O mie de vorbe doi bani nu fac. Atât timp cât el nu a lăsat un testament sau o scrisorică în care să specifice clar faptul că nu vrea să fie înmormântat creștinește, atunci toate sunt doar vorbe, păreri și supoziți.
      Dacă ești botezat și nu faci niciun demers pentru a fi excomunicat, preotul este obligat să îți oficializeze slujba de înmormântare. Fie că îți place sau nu. Eu dacă mă căsătoresc și spun că sunt despărțită, dar nu divorțez, înseamnă că sunt mai puțin căsătorită?!
      Frate, dacă vrei ceva și îți asumi ceea ce vrei, atunci fă tot ceea ce este necesar pentru a-ți îndeplini dorința, chiar dacă acest lucru înseamnă să îți pierzi apartanență la o comunitate religioasă.
      Sunt de acord cu tine cu a-i fi respectate dorințele, însă el nu le-a scris nicăieri. Cine își asumă răspunderea pentru neînmormântarea lui creștinește?!

      • Pt unii, necredinta este doar declarata si se manifesta prin nepasare. Drept urmare, daca eu spun ca sunt ateu si nu dau doi bani pe religie, si brusc mor, atat timp cat n-am intreprins nimic legal acel fel al meu de a fi e egal cu zero? O decizie a parintilor, luata acum peste 30 de ani, asupra careia eu nu am avut niciun cuvant de spus, si pe care oficial o pot revoca cu greu, este mai relevanta decat comportamentul meu constant?

        • Oamenii mint, Emil. Daca exista o filmare cu el spunand ca e ateu, atunci ok. Sa i se indeplineasca dorinta. Dar cum stabilim daca a spus adevarul sau a mintit pt a se apara?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite - 7 zile

Comentarii recente

ULTIMELE ARTICOLE

%d blogeri au apreciat: