fbpx

Ghidul Omului Extraordinar

 În urmă cu un an de zile, mai exact la sfârșitul lui aprilie 2014, mi s-a deschis o ușă pe care nu credeam vreodată cu o să intru. Pe scurt, mi s-a propus o colaborare pe termen lung, iar eu nu trebuia să fac altceva decât să accept, să învăț și să îmi dau silința, astfel încât parteneriatul respectiv să fie unul win-win. M-am bucurat enorm când am realizat ce șansă mi se oferă. Mă gândeam că este o oportunitate cu care probabil nu aveam să mă mai întâlnesc în viață. Și totuși… am refuzat-o. Eram fericită, măgulită, copleșită și în același timp maxim de încântată, DAR nu mă simțeam în stare să fac față provocării. Mi se părea totul prea frumos ca să fie adevărat. Credeam că nu sunt în stare, că nu o să pot, că nu sunt pregătită și că nu avea rost să încurc persoana respectivă cu o promisiune pe care nu știam dacă o pot duce până la capăt. Așa că am refuzat. Tare aș fi avut nevoie de un ghid – ghidul omului extraordinar.

        Ceea ce m-a surprins și mai mult, a fost faptul că acel OM a văzut în mine un POTENȚIAL latent care abia aștepta să fie scos la iveală. El vedea în mine ceea ce eu nu știam că există, așa că a insistat până când am acceptat. După lungi discuții și lămuriri în care el îmi spunea că POT și că trebuie doar să fiu devotată proiectului, să învăț și să ascult sugestiile lui, am înțeles că nimic nu este imposibil atunci când îți dorești să faci ceva cu adevărat. Chiar dacă eram paralizată de frică, chiar dacă mă temeam că îl voi dezamăgi și voi eșua când îmi va fi lumea mai dragă, el a crezut în mine și a decis să meargă cu mine pe acel drum. Astăzi proiectul este finalizat, de câteva ori am vrut să renunț, însă n-am făcut-o, iar rezultatul este unul aproape uimitor.

        Într-un an de zile am învățat cât alții într-o școală și am realizat ceva ce nu credeam vreodată că voi reuși. Astăzi sunt mai pregătită decât eram în urmă cu un an. Sunt mai curajoasă, mai încrezătoare în propria capacitate și îmi doresc mai mult decât niciodată să continui pe această pantă ascendentă a realizărilor importante în viață. Am prins gustul împlinirii și am de gând să merg înainte. Am descoperit că omul mediocru poate deveni extraordinar. Poate realiza lucruri mari în pași mici, chiar și din nimic. Crede-mă, chiar se poate!

Ghidul omului extraordinar:

  • Există ceva la care visezi? Este aproape imposibil să nu-ți dorești ceva din tot sufletul. Ei bine, dacă există CEVA, gândește-te la acel ceva și încearcă să-ți imaginezi cum ar fi dacă ai reuși să ajungi acolo. Practic îți cer să-ți vizualizezi viitorul și să te gândești cât de extraordinar ar fi dacă tu ai fi creatorul acelei realizări. Vizualizează viitorul așa cum ți-l dorești, eliberează-ți mintea de temeri și las-o să viseze.
  • Întoarce-te în prezent. Dacă te-ai întors în lumea reală, spune-mi ce-ai simți, cum era, cât de mult te-a impresionat? Dacă sentimentul pe care îl ai este unul puternic, atunci ar trebui să te mobilizezi. Cum te mobilizezi? Punând în mișcare acele acțiuni care te-ar putea duce în acel loc, din viitor, pe care l-ai visat. Poți să începi din nimic, exact de unde ești, cu resursele pe care le ai și cu acele cunoștințe, chiar dacă puține, pe care le ai. Ceea ce ai este de ajuns. Poți doar să sporești ceea ce știi deja, informându-te și învățând.
  • Visul poate deveni realitate dacă îți dorești cu adevărat și ești dispus să-ți sacrifici părți din viață, timpul și liniștea. Pentru că da, când te hotărăști să dai piept cu noul, temerile sunt la ele acasă, iar sacrificiile sunt aproape inevitabile. Nimic nu se câștigă ușor, cu atât mai puțin un împlinirea unui vis important.
  • Stăpânește-ți frica. Ca orice om, te vei teme. Te vei teme de necunoscut, de eșec, de propria neputința, de viitorul incert și de pierderea stabilității actuale. Însă ceea ce ai acum este prea puțin față de ceea ce poți avea mai târziu. Cel mai mare dușman al omului este teama. Chiar dacă ești nepregătit, poți să te pregătești. Ai tot timpul din lume, trebuie doar să-ți valorifici timpul CORECT, clădindu-ți cărămidă cu cărămidă viitorul.
  • Nu trebuie să fii as ca să ai parte de succes. Nimeni nu s-a născut învățat. Oamenii de succes n-au fost dintotdeauna de succes. Nimeni nu se naște cu celebritatea sau capacitatea de a reuși în sânge. Tot ce trebuie să faci este să te informezi, să înveți și să aplici cunoștințele pe care le dobândești. TREBUIE să ACȚIONEZI.
  • Nu te gândi la momentul potrivit. Niciodată nu este momentul potrivit pentru nimic. Niciodată nu te vei simți GATA pentru a-ți încerca norocul. Acum este momentul, oricât ți-ar fi de teamă. Acum, când simți dorința arzându-ți mintea. Acum cât încă îți curge prin sânge adrenalina. Începe de acum, fă-o încet, dar sigur. Nimeni și nimic nu te găbește. Cu fiecare secundă poți deveni mai bun.
  • Profită de oportunitățile ivite în calea ta. Când te hotărăști să faci ceva nou, când începi să acționezi în direcția aceea, oportunitățile încep să-ți iasă în cale. Profită de acele șanse probabil unice. Dacă nu îți urmezi flerul, pasiunea și convingerile, vei rămâne veșnic un mediocru. Un om care și-a îngropat de bunăvoie spiritul și intelectul.
  • Ieși din zona de confort. Este o regulă esențială. Ieși din zona de confort, învață, muncește, luptă, fii consecvent, perseverent și astfel vei reuși să învingi orice obstacol apărut în calea ta și pe cei care-ți vor spune adesea să te lași păgubaș pentru că este prea greu și nu ai cum. Ba ai cum! Totul este să-ți depășești limitele!
  • Ce vei primi în schimbul sacrificiilor tale? Pricepere, noi abilități, un talent în plus descoperit, încredere în tine și satisfacții pe măsură. Dacă îți extinzi limitele și îți sporești cunoștințele, sacrificiile și obstacolele vor deveni din ce în ce mai mici. Te vei sacrifica mult la început, poate că vei pierde alte lucruri, dar vei câștiga altele mai importante.
  • Pasivitatea nu-ți va aduce niciodată nimic. Așteptarea te va ucide din toate punctele de vedere. Dacă aștepți și nu faci nimic, tot nimic îți va pica din cer. Nimicul te va acapara și vei deveni una cu el. Nu renunța orice ar fi! Mergi înainte oricât ar fi de greu, oricât ar părea de imposibil. Dacă eșuezi, ia-o de la capat folosind alte soluții și alte resurse!
  • Nu te teme de nou, de provocări și de ideea de a ieși din zona de confort. Așa s-au născut eroii, înfruntând efectul de turmă și făcând ceva ALTFEL decât fac ceilalți. ALTFEL, dar mai bine, mai bun, mai de viitor. Trebuie să înfrunți odată pentru totdeauna frica, durerea, neputința, obstacolele și sigur vei ajunge acolo unde îți dorești!
  • Sfidează turma. Aici e tamjă grea. Este greu să scoți capul din mulțime. S-ar putea să fii batjocorit, blamat, invidiat, făcut visător sau nebun. Însă numai acționând extraordinar și însușindu-ți această calitate vei putea să aduci în viața ta extraordinarul pe care ți-l dorești. Dacă nu ieși din turmă, vei ajunge să muncești cot la cot cu ea și să devii parte din ea. Și-odată ce te-ai obișnuit cu mediocritatea, foarte greu îți vei redobândi motivația și voința de a face mai mult.
  • Valorifică-ți viața. Astăzi ești tânăr, ești potent, ești sănătos, mintea îți merge brici, nimic nu-ți poate sta în cale. Nu lăsa timpul și viața să treacă pe lângă tine. Valorifică-ți timpul căci este singura constantă pe care nu o mai poți recupera. Profită de ziua de astăzi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta și TREBUIE să faci ceea ce ți-ai promis. Pune-te pe treabă! Sporește-ți cunoștințele și dezvoltă-ți noi aptitudini. Poți să fii mai bun decât ieri!
  • Provoacă-te! Nu trebuie să promiți nimănui nimic. Este viața ta, este dorința ta, visul tău. Pe tine trebuie să te convingi că ceea ce vrei este bine și măreț. Provoacă-te în așa fel încât să ajungi să te surprinzi singur cu propriile reușite. Depășește-ți limitele acelea care te țin pe loc și care sunt adânc înrădăcinate.
  • Nimic nu este imposibil. Dorește-ți succesul, muncește pentru el și SIGUR îl vei avea! Nimeni și nimic nu-ți poate sta în cale!

Acesta a fost ghidul omului extraordinar! Viață de succes îți doresc!

Articolul următorN-ai atitudine, n-ai noroc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite - 7 zile

Comentarii recente

ULTIMELE ARTICOLE

%d blogeri au apreciat: