fbpx

Omul fără speranță

Ai văzut vreodată un om fără speranță? Ești capabil să recunoști omul fără speranță?

Anatole France spunea: Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța.

În această clipă nu îți cer să renunți la tine, nu îți cer să oferi cuiva luna după cer, nu îți cer să te sacrifici și nici să-ți sacrifici bunurile. Nu îți cer să salvezi lumea, nu îți cer să salvezi un om. De fapt, ca să fiu sinceră, nu îți cer nimic, doar te rog să arunci o privire în jurul tău. Ce vezi? Oameni, nu-i așa? Oameni cu probleme, oameni liniștiți, oameni mulțumiți, oameni împăcați, oameni bucuroși sau pur și simplu, oameni… fără nicio expresie pe față. Este crunt să nu poți citi pe chipul cuiva nicio emoție. Pesemne aceia și-au pierdut speranța. Supărările îi lasă aproape indiferenți, se consolează cu celebrul „asta-i viața”; iar de bucurii nici nu poate fi vorba, sunt absolut convinși că sunt trecătoare și prin urmare, nu văd niciun rost să le trăiască. El este omul fără speranță.

Nimic nu este mai trist pe lumea asta decât să vezi un om fără speranță. Omul fără speranță nu doar că nu are țeluri și scopuri în viață, dar s-a rătăcit complet. Și-a pierdut calea și aproape că nu mai trăiește, doar lasă viața să-și îndeplinească firescul curs pe lângă el. Omul fără speranță îndepărtează oamenii de lângă el, în singurătate se află cel mai în siguranță. Și totuși din când în când duce dorul oamenilor. I-ar vrea lângă el, dar îi lipsește curajul. Nu îi poate chema, nu îi poate dori pentru că asta ar însemna să spere.

Omul fără speranță este un om pierdut, un om a cărui evoluție s-a oprit. Ba mai mult decât atât, omul fără speranță dă înapoi și se îndepărtează de orice șansă sau oportunitate ivită. Omul fără speranță refuză totul și crede că mai mult de atât nu există și nici nu are rost să încerce. Omul fără speranță există. Trăiește în noi sau printre noi.

Dacă poți, încearcă să redai speranța unui om care și-a pierdut-o. În sinea lui își dorește să redevină omul care a fost, chiar dacă nu recunoaște. Chiar dacă spune că nu vrea, el așteaptă să fie salvat. Nu este nevoie să îl salvezi, ci să-i indici o cale. Să încerci să-l faci să înțeleagă că poate, că are potențial, că are calități, că există soluții și că tot ce trebuie să facă… este să-și desțelenească mintea închistată de neputință. Neputința este închipuită. Cu toții suntem capabili de orice. Dar ca să se trezească în noi determinarea, avem nevoie de un scop.

Dă-i unui om un scop, o șansă, și în el se va trezi speranța. Nici nu trebuie să faci mai mult, este de ajuns să-i întinzi o mână.

banner act politon
Articolul precedentMergi mereu înainte
Articolul următorCe este viziunea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite - 7 zile

Comentarii recente

ULTIMELE ARTICOLE

%d blogeri au apreciat: